George Pușcaș a fost omul meciului în victoria lui Reading cu Blackburn, în Championship. Atacantul a revenit cu gol, ca titular, după trei luni de absență. Internaționalul îi dă o veste bună lui Mirel Rădoi, care a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru partida cu Macedonia de Nord.
George Pușcaș a înscris singurul gol al partidei dintre Reading și Blackburn, scor 1-0, în etapa 34 din Championship.
Jocul românului a fost unanim apreciat de presa din Anglia, dar și de antrenorul Veljko Paunovic.
„Mă simt bine, mă simt fericit pentru că a fost o perioadă lungă în care nu am jucat şi acum mă simt fit şi în formă şi aştept cu nerăbdare următoarele meciuri”, a spus George Puşcaş pentru As.ro.
George Pușcaș a marcat singurul gol am meciului, dar a fost aproape de un alt gol fabulos, după ce a trimis un lob de la mijlocul terenului. Mingea a căzut însă pe plasa porții.
„Nu am marcat de la jumătatea terenului, dar am văzut portarul puţin ieşit şi am crezut că pot să îl surprind. Din instinct, mi-a venit să încerc de la jumătatea terenului”, a mai spus George Puşcaş.
Pușcaș a avut un imapact imediat, au scris jurnaliștii englezi, imediat după revenirea de vis a românului. Atacantul naționalei a lipsit de pe teren timp de 3 luni, din cauza unei pubalgii.
„George Pușcaș și-a marcat revenirea printre titularii lui Reading cu unicul gol din victoria cu Blackburn Rovers. Atacantul român a primit timp și spațiu pentru a înscrie la mijlocul primei reprize, când Lucas Joao a dat dovadă de altruism.
A fost suficient ca Reading să-și încheie seria de trei înfrângeri consecutive pe teren propriu și să își consolideze un loc în primele șase. Pușcaș a fost singura schimbare în echipa lui Reading față de meciul de sâmbătă, iar impactul său a fost aproape imediat”, a scris BBC.
A avut o încercare curajoasă de la 45 de metri. Şutul său a trecut puţin pe lângă vinclu Jurnaliștii de la BT.com
'Romanian king' ? Love this from Lucas Joao about strike partner and matchwinner George Puscas last night ? #readingfc pic.twitter.com/7SRVz8AJfE — Jonathan Low (@jonathanl50) March 3, 2021
'Romanian king' ?
Love this from Lucas Joao about strike partner and matchwinner George Puscas last night ? #readingfc pic.twitter.com/7SRVz8AJfE
— Jonathan Low (@jonathanl50) March 3, 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER